Consolidarea parteneriatului dintre Consiliul Elevilor și elevii ciclului primar în perioada Taberei de vară ”Exploratorii” organizată în liceu s-a realizat de către elevii: Maros Mădălina, Secrieru Victoria, Mihailiuc Victor, Mutaf Victoria, Mândru Victoria, Tărchilă Iraida. Aceștia au organizat în perioada 5-8 iunie mai multe jocuri educaționale și distractive cu elevii claselor primare aflați în tabără.
Despre impresiile din perioada de voluntariat Victoria Mândru a relatat:
”Lucian Blaga spunea: Copilăria este inima tuturor vârstelor. Totul s-a petrecut în primele zile de vacanță atunci când eu și câteva colege de clasă am trăit niște emoții de nedescris. Împreună cu elevii claselor I-IV am petrecut frumoase clipe jucându-ne în cele mai minunate jocuri a copilăriei: Iepurașul fără casă, Semaforul, Șoricelul și Pisica, Rățuștele împușcate și multe altele, câtă fericire emanau fețele dulci ale picilor. Iubesc să petrec timpul lângă copii, bucurându-le sufletele și aducându-le zâmbete pe față. La umbra nucilor în fața școlii elevii ne rugau să mai trecem pe la ei”.